Nordkapp (North Cape) – Cel mai nordic punct al Europei

Update: Aici găsiţi harta Ştiu că au trecut 2 luni de la concediu şi aproape 3 săptămâni de la ultima postare dar abia azi am reuşit să aleg vreo 77 din cele aproximativ 790 de poze făcute la Nordkapp si în drum spre Nordkapp. Asta o să fie de altfel şi ultima zi de concediu … Continue reading “Nordkapp (North Cape) – Cel mai nordic punct al Europei”

Update: Aici găsiţi harta

Ştiu că au trecut 2 luni de la concediu şi aproape 3 săptămâni de la ultima postare dar abia azi am reuşit să aleg vreo 77 din cele aproximativ 790 de poze făcute la Nordkapp si în drum spre Nordkapp.
Asta o să fie de altfel şi ultima zi de concediu pe care o voi posta individual. Am vrut totuşi să vorbesc despre Nordkapp în această postare separată.

Nordkapp este cel mai nordic punct al Europei. Comuna Nordkapp se află în judeţul Finnmark din Norvegia. Nordkapp nu este un oraş, ci doar un punct turistic unde se află o clădire care adăposteşte un muzeu, un cinema unde se poate viziona un film despre acest punct, un restaurant, un magazin de suveniruri şi nu numai dar şi un oficiu poştal.
În afara clădirii, în punctul cel mai nordic, se găseşte un obelisc sub forma de glob pământesc.
Poate ceea ce am descris eu aici pare puţin dar să ştiţi că ne-a luat destul de mult timp să admiram totul, fascinaţi fiind de peisaje dar şi de momentul trăit acolo.

Câţiva kilometri mai la sud de acest punct se află un oraş cu port naval, aeroport şi cred că şi hoteluri.

În cele 77 de poze alese de mine veţi putea admira peisajul de pe drumul de la Alta până la Nordkapp şi înapoi, dar şi poze făcute la Nordkapp. Peisajul e minunat: o mulţime de reni, mult verde, peisaj de munte la altitudini de 200, 300 m ş.a.m.d (vedeţi pozele!)

Spre Nordkapp am trecut printr-un tunel de aproximativ 7 km lungime şi care cobora pana pe la vreo 200 de metri sub nivelul mării. Fiind în Norvegia, unde se plăteşte pentru fiecare petec de drum, bineînţeles că a trebuit să plătim ca să trecem prin tunel. Se plăteşte chiar şi pentru a intra la Nordkapp… Oricum a meritat fiecare bănuţ.

Vă las să admiraţi pozele(click aici pt galerie) şi aştept comentarii şi întrebări.

Fotografi: Mihai Popescu şi Marius Păun