Am cam terminat si cu cursul ăsta

În sfârşit am termiat si cu cursul asta despre baze de date si php. Saptamâna asta am prezetat şi proiectele (cel individual şi cel la care am lucrat în grup). Luni am avut şi un examen de final care a fost examen în sală, nu ca cele de până acum pe care le-am dat de … Continue reading “Am cam terminat si cu cursul ăsta”

În sfârşit am termiat si cu cursul asta despre baze de date si php. Saptamâna asta am prezetat şi proiectele (cel individual şi cel la care am lucrat în grup). Luni am avut şi un examen de final care a fost examen în sală, nu ca cele de până acum pe care le-am dat de acasă cu cărtile şi google în faţă.
Examenul a mers bine. Au fost defapt 2 examene pe care le-am dat în acelaşi timp. La examenul despre php şi JavaScript nu au fost probleme, totul clar, la partea de baze de date însă au fost subiecte care mi-au dat mai mult de gândit. Treaba e că toţi ceilalţi din clasă au zis că la baze de date a fost mult mai greu, dar vom vedea…

Proiectele au mers bine. Cel la care am lucrat în grup a fost destul de complex şi deasta nici unul dintre grupuri nu a avut timp să îl termine. Dar fiecare am făcut cât şi ce am putut.
Problema a fost că s-au reorganizat grupurile şi nu am mai putut continua cum am fi vrut noi. Dar partea frumoasă a fost ca 3 dintre cele 4 noi grupuri au ales designul făcut de grupul meu în cursul trecut (am scris aici, iar noul link către proiect e TKL).

Proiectul individual a mers foarte bine după părerea mea. Am avut ceva de muncă la el…, dar imi place ce a ieşit şi mi-a plăcut şi ceea ce am învăţat lucrând la el. Uite şi un link către site: Device Advice. Siteul arată în mare parte la fel ca şi data trecută asta pentru că acum nu am mai lucrat la design, ci la funcţionabilitate.

În primul rând am conectat siteul la o bază de date mysql aşa încât toate articolele sunt stocate acolo. Am implementat o funcţie de filtrare a postărilor după categorie/an/lună, iar filtrele pot fi combinate dar şi activate/dezactivate prin click. Am făcut posibilă înregistrarea utilizatorilor noi iar datele sunt şi ele stocate în baza de date. Utilizatorii înregistraţi pot scrie comentarii. O funcţie la care am lucrat destul de mult a fost împărţirea postărilor pe pagini şi păstrarea filtrelor atunci când se trece la o altă pagină.
Am lucrat ceva şi la partea de administrare. Adminul poate scrie articole noi, adăuga categorii, poate şterge şi edita articole. Comentariile pot fi aprobate sau dezaprobate, editate sau şterse de către admin.

Aş vrea să public şi să folosesc siteul mai tarziu dar mai întâi vreau să mai lucrez puţin la el. Aş vrea să le dau utilizatorilor posibilitatea să îşi modifice parola. Iar în cazul în care unul din utilizatori nu îşi mai aminteste parola aş vrea să pot face posibilă reactivarea ei prin email.
Iar legat de comentarii, aş vrea să primesc un email pentru fiecare comentariu adăugat, chestie care se rezolvă foarte uşor în php.

Cam atât despre cursul asta. De luna viitoare începe altul.