Blogul lui Teo

Cand mi-a bubuit mintea

CNA-ul e prost şi comunist

by on Nov.21, 2008, under Cand mi-a bubuit mintea, De ale mele, Media, Stiri

De ce spun asta? Păi pentru că aşa e. Defapt nu e CNA-ul prost ci cei care-l conduc. Uite de ce m-am legat de CNA. Zilele trecute a apărut, pe Antena 1 şi 3, un noul clip legat de alegeri asemănător celui de la alegerile locale. Noul clip se numeşte Alege cu grijă şi are aceeaşi protagonişti ca şi clipul precedent, Alegeţi stăpânii cu grijă, despre care am scris un articol aici.

Ideea e că nici unul dintre clipuri nu le-a plăcut comuniştilor de la CNA, difuzarea primului clip a fost intersiza în timpul emisiunilor electorale de atunci, mai apoi însă Consiliul s-a răzgândit zicând că clipul poate fi difuzat numai în timpul emisiunilor electorale.

Noul clip, Alege cu grijă a fost şi el interzis şi se poate difuza doar seara târziu.

Ideea care e, nici unul dintre clipuri nu are scene de violenţă, sex sau alte activităţi interzise minorilor, cu toate aste comuniştilor de la Consiliul Naţional al Audiovizualului nu le-a convenit clipul pentru că arată adevărul şi cum populaţia nu are voie să vadă adevărul aşa cum e, atunci cei de la CNA, ca nişte comunişti ce sunt, au hotărât să cenzureze libertatea de exprimare a celui care a creat respectivul clip.

Mie unul îmi place clipul şi chiar cred că reflectă realitatea din România. Şi cel vechi mi s-a părut interesant.

Abia aştept să mă cenzureze CNA-ul şi pe mine dacă poate :)

Clipurile le puteţi vedea aici:

Alege cu grijă

Alege-ţi stăpânii cu grijă

1 Comment :, , , , more...

Obama – Osama vs. McCain şi Abel

by on Nov.08, 2008, under Cand mi-a bubuit mintea, De ale mele

Bine că s-a terminat cu nebunia asta mondială.
După cum aţi văzut, eu nu am vrut să scriu despre alegerile din SUA pentru că nu prea m-au interesat eu sunt de părere că numele preşedintelui nu are importanţă. Nu contează că îl cheamă Boschet, Obama, Osama,  McCain sau McDonald, America şi majoritatea statelor ”libere” ale lumii sunt conduse de cu totul alte persoane care au cu totul alte interese decât liniştea şi bunăstarea popoarelor. E adevărat că în ţările occidentale grija şi preocuparea faţă de popor este simulată mult mai frumos decât în Romania, dar asta nu înseamnă că dacă e Obama preşedintele Americii o să fie lumea mai bună sau mai rea.
Nu am nimic cu nici unul dintre ei, poate Obama chiar e un om bun care e interesat de problemele oamenilor, dar problema e că dacă omul chiar e aşa, atunci nu va rezista mult la Casa Albă pentru că cei care ”fac jocurile” vor avea grijă de el cu siguranţă…, dar eu cred că se va da pe brazdă şi că va fi tot o marionetă ca şi ceilalţi preşedinţi ai SUA, iar când va ajunge să facă exact pe dos de cum a promis vor începe toţi să zică că Obama seamănă la nume cu Osama (cum se zicea şi de Bush că e prieten de familie cu bin Laden), că îl cheamă Hussein (ca pe Saddam), că e aşa, că e pe dincolo…
Astae fiind spuse cred că visul lui Martin Luther King se va împlini atunci când maşinile nu vor mai merge cu benzină ci cu ceva ce Americanii au multă (poate prostie sau incultură sau …).

Să nu credeţi acum că sunt anti America sau anti occident, nu sunt, aşa cum am zis în occident îngrijorarea politicienilor pentru problemele poporului este mimată mult mai bine decât în ţările din est, şi asta e un lucru bun. Te simţi mai sigur şi mai împlinit şi asta face viaţa să pară mai frumoasă, ceea ce contează. Dar regula: ”nu fura, Guvernul nu suportă concurenţa” se aplică peste tot.

2 Comments :, , more...

Fara Youtube, fara Trilulilu, fara nimic

by on Nov.06, 2008, under Cand mi-a bubuit mintea, De ale mele

De ce fără Youtube şi fără Trilulilu..? Pentru că pot!
De acum în colo când voi vrea să postez vreun filmuleţ îl voi pune direct de pe serverul meu… aşa că dacă cumva mi se şterge vreun cont să nu mă intereseze… De acum în colo poate să şi cadă Youtubu sau orice alt site…
Uite cum o să arate filmuleţele….(pun o reclama haioasa la bere Budweiser).

Am pus şi filmuleţul de la festivalul de ciocolată în acelaşi format. Am de gând să pun toate filmuleţele aşa de acum în colo. Voi folosi siteuri precum Youtube şi Trilulilu numai în cazul în care voi lua material deja puse pe respectivele siteuri

5 Comments :, , , more...

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Visit our friends!

A few highly recommended friends...





Warning: stristr() [function.stristr]: Empty delimiter in /home4/bugyboy/public_html/teo13/wp-content/plugins/wassup/wassup.php on line 2093