Blogul lui Teo

Tag: laponia

Altă zi de concediu

by on Dec.06, 2008, under Calatorii, Turul Scandinaviei, Viata in Suedia

Cort traditional lapon

Da, e adevărat, nu am mai scris nimic despre călătoria de astă vara, nu am mai avut nici chef de sortat poze, nici inspiraţie, am găsit alte subiecte că devenise cam monoton cu aceleaşi subiect.

Ultima dată când am scris despre călătorie, am povestit cum a fost la Norkapp.

Acum voi povesti un pic despre drumul (click pentru harta) prin Laponia (Lapland), de la Alta la Kiruna şi apoi la Vilhelmina, un orăşel micuţ în care am campat.

De la Alta la Kiruna, nu am mai vizitat nimic, am mers şi atât. Am ieşit din Norvegia, am parcurs o bucăţică de drum prin Finlanda şi apoi am intrat în Suedia.

Am ajuns în Kiruna, am căutat, ca deobicei, un centru de informaţii, de unde am aflat că în oraş există doar un singur camping şi că ar fi câte ceva de vizitat. Singurul lucru care ne-a atras a fost o tabără/muzeu cu şi despre laponi/sami. Fiind destul de târziu am decis să căutăm campingul şi să vizităm tabăra a doua zi. Am campat, condiţiile au fost acceptabile, vremea a fost bună, aşa că am făcut un grătar, am mâncat şi ne-am culcat.

A doua zi am vizitat tabăra laponă, am făcut poze, iar înainte de plecare am băut şi o cafea. Cafeaua a fost făcută la ceaun pe foc cu lemne într-unul din corturile din poze.

În drum spre Vilhelmina am dat de o porţiune de drum în lucru pe care nu se putea circula, aşa că am fost nevoiţi să ocolim destul de mult. Tot răul spre bine, pentru că pe drumul pe care am ocolit am avut parte de nişte peisaje superbe.
Am mai trecut odată peste cercul polar, de data asta nu am mai făcut foarte multe poze pentru că nu mai era decât un magazin de suveniruri destul de micuţ cu o terasă şi care era cam pustiu.

La Vilhelmina am campat, de data asta nu am mai dormit în cort ci într-o cabană. Condiţii bune, două camere, cu bucătărioară/hol, duşurile şi baia erau într-o altă clădire. La condiţiile astea am plătit şi mult mai puţin decât în alte locuri, aşa că am fost mulţumiţi.Lac langa campingul de la Vilhelmina

Galeria de poze.

5 Comments :, , , , , more...

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Visit our friends!

A few highly recommended friends...





Warning: stristr() [function.stristr]: Empty delimiter in /home4/bugyboy/public_html/teo13/wp-content/plugins/wassup/wassup.php on line 2093